buna dimineata

m-am trezit pe la 7.30 din obisnuinta, inca nu era luminat de tot...
aici ziua vine greu si pleca repede, dar se revanseaza incepand din primavara si pana toamna cand vine devreme , pe la 4.30 si pleaca tarziu, pe la 10 seara,
ela zice ca e ceva legat de meridiane si locatie....uffff asa o fi, stie ea mai bine, oricum e logic cand povesteste ea.
si trageam de mine sa ma ridic din pat, mi se parea ca am auzit telefonul sunand, dar e sambata, si nu lucru :) iar telefonul era ingropat intr-un colt intunecat de geanta in alta camera... asa ca am sarit din pat, am furat o briosa delicioasa cu afine, uitata de sora-mea, :), si m-am bagat bucuroasa in pat, la loc...

m-am trezit pe la 10.15 si aveam impresia ca am dormit enorm de mult.
avand in vedere ca in timpul saptamanii ma trezesc in fiecare zi la 6.50, am dormit mult...
acum sunt cu cafeaua in dreapta, si cu geamul deschis, pentru ca e soare frumos, ger si urme de zapada, venite parca din alta lume, pentru ca aseara nu stiu cand a nins, eu am adormit pe la 2.30.
deci e bine, un bine de ala linistitor, un bine sigur, un bine ce aduce si mai bine, un bine ce merge la pas de mana cu rabdarea, si stii ca incet si sigur te duce acolo unde trebuie sa ajungi.
aseara la munca, vb cu un coleg, si imi spunea cat e de important sa faci un lucru cap coada, sa ai rabdare si sa construiesti incet dar sigur.
am realizat ca eu mereu am fost grabita, mereu facand planuri si mereu incercand sa fac mai multe lucruri o data.
nu mi-au reusit multe. pentru ca daca nu acorzi atentia cuvenita si depui destul efort nimic nu iese cum ar trebui.
am incercat calea cea mai scurta mereu, si am crezut ca daca incerc din toate voi fi mai castigata.
pana si cand am venit in londra am crezut ca voi scapa repede si gata imediat o viata noua va incepe, si totul va fi imediat genial.
pentru ca lucrurile nu imi ieseau, cum voiam eu, cum le planuiam, am dat mereu vina pe ceva , am cautat scuze.
pana aseara, cand Neville imi povestea de imperiul roman, despre idiotenia si inutilitatea razboaielor de azi si familia lui...
ideea e ca de cand am venit aici, am starea de bine instalata confortabil, nu incerc lucruri mari, am o siguranta ciudata stiind ca vor veni, incerc zi de zi to make it work, mai pun o piatra la temelie, iau lucrurile pe rand, nu mai fac planuri, si incerc sa finalizez, nu ma inham la chestii mari, pentru ca nici nu imi permit,
imi pun in minte urmatoarele trei lucruri ce trebuie facute, si in timpul zilei, le invart pe toate partile, pana nu le mai bag in seama, le discut cu cine apuc, si intr-un final solutiile vin, si apoi ma gandesc, gata am terminat cu asta, next please...
and it works, god it works, nu ma mir prea tare, doar ca aseara mi-am dat seama de ce merg.
pentru ca invat sa am rabdare si iau lucrurile pe rand, pentru ca nu ma mai grabesc, si pentru ca am 27 de ani si sunt intr-o tara unde unii la 35 inca viseaza sa construiasca propriul imperiu, altii la 55 viseaza sa viziteze romania candva, unii la 40 inca mai vor sa fie manageri...si tot asa.
nu conteaza cati ani ai, nu conteaza de unde vii, nu conteaza cat stii,
conteaza "tu", cat vrei acum, ce vrei sa faci, ce vise ai si pe care le vrei indeplinite.
yepppppp....

sobre la vida...

lucrurile tre' facute pe rand,
nu toate o data,

elefantul il mananci bucatica cu bucatica...

you have to do one thing at the time.
only today i really understood the meaning.

only today i realized that doing things right means doing one thing head to toe...
otherwise nothing would get right.

nu te mariti cu jobu...oricat de bine ar fi, oricat de...orice, la un moment dat e doar o slujba, si mereu vei sti ca e altceva out there better...

sa iti pese de altii mai mult decat de tine, e o greseala, una care te poate costa "tu"
restul e fairy tale.

but still there are so many....many things and people, that you gather along the years like most precious treasures, and keep them close to your soul, cause you know just how hard it is to find them all...

erau o data trei frunze...
una mirosea a menta, dar nu era sigura de originile ei...
cea de-a doua era aramie si stia ca s-a desprins intr-o zi de toamna plina de soare, de un ram, dar cum soarele o privea intens in momentul desprinderii nu a apucat sa vada ce fel de copac era.
ce-a de-a treia era inca verde, i se vedeau vinele, si era usor catifelata,cumva aspra la atingere, sau ..depinde de perceptii, stia, era de tei, inca simteai mirosul de flori mici si pline de polen, graunti mici pastrase si ea exact pe dosul ei, era norocoasa, era frunza de tei.

nu stiau cum s-au intalnit. cumva intr-o dimineata erau impreuna. si-au zambit, si uitandu-se asa una la alta fiecare o vedea frumoasa pe cealalta, norocul era ca dimineata le lasase cate o picatura de roua, si uitandu-se ele asa admirand frumusetea celeilalte, s-au zarit pe ele, frunza de menta incerta,s-a placut, cea aramie, se uita mirandu-se de nuanta, si parca-i amintea de ceva de demult, oare a fost si ea verde candva??
ce-a de tei si-a zarit vinele, si si-a zis ca sufletul ei e al tuturor.
au izbucnit in ras si au zburat pe aripi de vant, s-au tinut de mana sa nu se piarda, doar impreuna si-au dat seama de cat de frumoase sunt...
vantul le-a asezat usor pe oglinda unui lac, in apropierea unui nufar...
wow ce mare e...si noi atat de mici....

va urma...urmarea...