mango rocks...

deci, postul cu placerile nu e terminat, se voia lung si mai complet...
ideea e ca de cand m-am aciuat in londra am descoperit multe alte placeri ascunse si sordide, care au iesit la suprafata pe nesimtite...
cum ar fi biscuitii,
eu acasa nu mancam biscuiti ever, poate daca mi-era extraordinar de foame,
dar nici atunci,
ei bine, aici am dat peste niste biscuiti care se numesc garibaldi, care sunt asa, nici prea dulci, nici prea crocanti, si partea super mistoo, e ca intre doua felii de biscuite sexista niste dulceata de cranberries, care e dulce acrisoara si se lipeste de dinti, hmmmmm, o minune...

apoi ce altceva, ahhh da cartofii prajiti, la tigaie de catre moi,apoi cu o branza gasita prin asda, care aduce cu telemeaua sarata de acasa, mancam si acasa cartofi prajiti, dar foarte rar...

altceva... nu imi mai aduc aminte...e tarziu si sunt imbuibata cu "how i met your mother"

uffff...

am gasit o capsa in soseata...
sosete cu silly moo...
ahh si ascult
http://www.youtube.com/watch?v=_b9MFTQNyWo

don't ask !!!

buna, mai nou sunt dana, fosta lore, si sunt addicted.
am devorat in nestire 3 serii din "how i met your mother"

asta e si mai bestiala,
http://www.youtube.com/watch?v=tHOgHsKViD4

deci sa revenim, ce ma fac cand se termina?????
de la friends incoace nu am mai dat peste un serial atat de amuzant si ...

aseara m-am uitat la un documentar despre teorema lui fermat...asta ca sa nu ma mai uit la alte episoade,
azi trebuia sa ma uit la un alt documentar despre gravitatie, dar am cedat...sunt slaba, cred ca m-am uitat la 10 episoade in continuu...

asha, teorema lui fermat, am auzit de nenea asta in liceu...cica a scris el o teorema, pe care a si demonstrato, doar ca nimeni pana acum ceva ani nu a gasit demonstratia si nici nu a pututo nimeni reface, pana la un nene caruia nu i-am retinut numele...
asha si stiati ca teorema zice asa (x la n)+ (y la n) = (z la n)
adica 3x3+4x4=5x5

aha si iese chestia asta pana nu mai ai chef de calculat.
culmea am incercat si eu ceva vreme :)
apoi el mai zice asa, ca cica ar fi numere care fac exceptie de la regula...
si un nene a visat din copilarie sa gaseasca demonstratia,

luati si asta, eterul, ca in afara de andrushka cine mai citeste????
http://www.youtube.com/watch?v=qsTk2xp0nvY

si omu e matematician pe la una din universitatile alea din ivy league, unde intru si eu in vis, de mana cu sfantu petru,

asha, si a auzit el un zvon candva ca pe paza unei alte teoreme ar putea sa faca demonstratia si sa rescrie istoria matematicii, si dupa vreo noua ani a gasit-o.

l-au aplaudat toti si bbc-ul a facut un documentar cu el, si teorema lui fermat...

iar eu sunt dana, si sunt addicted, dar ma tratez, cu muzicaaaaaaaaaaaa...

placeri mai noi, placeri mai vechi...decadente totusi :)

radioul hmmmmm - chillout lounge,
anytime, cu muzica simpla si sunete ce te face sa te infiori si sa inchizi ochii de placere.

cafeaua ramane placerea de dimineata si de cuibarit in pat, placerea dulce amaruie, cea care inca spune povesti de departe.

ceaiul verde cu lapte. e o placere mai ciudata, si imprumutata, una mai casnica, cuminte si asezata.

fulgii de nea- o placere copil, una ce nu creste niciodata. una ascunsa in adanc, o placere pura si alba.

cartile - savurate in exces dauneaza prostiei si nestiintei, si mai ales plictiselii,consumate in limba engleza provoaca uimire constanta ca poti citi in alta limba decat cea invatata de la inceputuri,

candva, o data, aiesec...

cam 80% din oamenii din lista mea de facebook, au fost candva in aiesec...
unii inca mai sunt.
din cand in cand, nu prea des pentru ca dauneaza, arunc un ochi peste fotografiile lor, domiciliul actual, ce s-a mai schimbat intre timp la infos, si ma las purtata de val...
au multe poze si cum fiecare la randul lui e prin alt colt de lume, pozele sunt multe si mereu updatate.
azi am vazut ca ozana care in ultima vreme a fost prin noua zeelanda se va marita in curand.
acum ceva timp am aflat ca mihaela traieste la amsterdam si face un mba cu un nume superbombastic.
mai trag cu ochiul la pozele lui mugur cel fantastic de frumos si care e nu stiu ce manager in austria.
oamenii astia sunt toti in jurul varstei de 27.
nu ma simt complexata, lasata in urma, sau...altcumva.
ci imi aduc aminte de mine.
imi aduc aminte ca e o parte in mine, care vrea glamour, o parte care vrea sa fie in fata mereu, langa o tabla alba si cu un marker in mana.
o parte din mine care se vrea in competitie, care vrea mai mult, care sa mearga la conferinte, sa se imbrace la patru ace si sa discute cu oameni care provoaca acel sunet...wow.
pentru ca e acea parte din mine care vrea ea sa provoace sunetul...wow.

doar ca aiesec a parut mereu o manusa care nu s-a potrivit nicicum.
eram mereu cu un pas in urma.
era portita de scapare. era refularea.
am avut posibilitati infinite si nu am profitat de nici una.
uneori, rar, stau si ma gandesc care o fi fost treaba...
de-a lungul timpului am gasit destule explicatii, pana la una, wrong time, too many packages.

ehhh.
acum partea dominanta, vrea blue cardul, vrea un alt loc de munca, unul full time la anul, vrea scoala buna, si cursuri inteligente, ba chiar un loc la universitate.
vrea un apartament, cu multe flori, in care sa rasara soarele la ora 5 in diminetile de vara, vrea o masinuta si o pisica, vrea un sot si o slujba pentru care sa vrea sa fie frumoasa din cand in cand.
vrea liniste si confort si siguranta, si din cand in cand aventuri. un bungee jumping, o saritura cu parasuta in tandem, sau ... habar nu am.
ba chiar ar vrea si un copil, asta daca dovedeste ca poate avea grija de pisica.

doar ca partea aceea care se manifesta in aiesec, mai ofteaza cateodata, si se gandeste cat de frumos ar fi fost daca...
da probabil ca asta e cel mai mare cum ar fi fost daca... al meu.

dar acum pare asa de departe.
si sunt in londra. si pare si asta uneori o poveste.
cum spune ela cand uneori traverseaza london bridge la 7 dimineata duminica ca sa ajunga la munca.

oftez, dar stiu ca nu as fi vrut acea viata in intregime, si apoi inca mai pot avea bits din ceea ce ar fi putut fi.

buna dimineata

m-am trezit pe la 7.30 din obisnuinta, inca nu era luminat de tot...
aici ziua vine greu si pleca repede, dar se revanseaza incepand din primavara si pana toamna cand vine devreme , pe la 4.30 si pleaca tarziu, pe la 10 seara,
ela zice ca e ceva legat de meridiane si locatie....uffff asa o fi, stie ea mai bine, oricum e logic cand povesteste ea.
si trageam de mine sa ma ridic din pat, mi se parea ca am auzit telefonul sunand, dar e sambata, si nu lucru :) iar telefonul era ingropat intr-un colt intunecat de geanta in alta camera... asa ca am sarit din pat, am furat o briosa delicioasa cu afine, uitata de sora-mea, :), si m-am bagat bucuroasa in pat, la loc...

m-am trezit pe la 10.15 si aveam impresia ca am dormit enorm de mult.
avand in vedere ca in timpul saptamanii ma trezesc in fiecare zi la 6.50, am dormit mult...
acum sunt cu cafeaua in dreapta, si cu geamul deschis, pentru ca e soare frumos, ger si urme de zapada, venite parca din alta lume, pentru ca aseara nu stiu cand a nins, eu am adormit pe la 2.30.
deci e bine, un bine de ala linistitor, un bine sigur, un bine ce aduce si mai bine, un bine ce merge la pas de mana cu rabdarea, si stii ca incet si sigur te duce acolo unde trebuie sa ajungi.
aseara la munca, vb cu un coleg, si imi spunea cat e de important sa faci un lucru cap coada, sa ai rabdare si sa construiesti incet dar sigur.
am realizat ca eu mereu am fost grabita, mereu facand planuri si mereu incercand sa fac mai multe lucruri o data.
nu mi-au reusit multe. pentru ca daca nu acorzi atentia cuvenita si depui destul efort nimic nu iese cum ar trebui.
am incercat calea cea mai scurta mereu, si am crezut ca daca incerc din toate voi fi mai castigata.
pana si cand am venit in londra am crezut ca voi scapa repede si gata imediat o viata noua va incepe, si totul va fi imediat genial.
pentru ca lucrurile nu imi ieseau, cum voiam eu, cum le planuiam, am dat mereu vina pe ceva , am cautat scuze.
pana aseara, cand Neville imi povestea de imperiul roman, despre idiotenia si inutilitatea razboaielor de azi si familia lui...
ideea e ca de cand am venit aici, am starea de bine instalata confortabil, nu incerc lucruri mari, am o siguranta ciudata stiind ca vor veni, incerc zi de zi to make it work, mai pun o piatra la temelie, iau lucrurile pe rand, nu mai fac planuri, si incerc sa finalizez, nu ma inham la chestii mari, pentru ca nici nu imi permit,
imi pun in minte urmatoarele trei lucruri ce trebuie facute, si in timpul zilei, le invart pe toate partile, pana nu le mai bag in seama, le discut cu cine apuc, si intr-un final solutiile vin, si apoi ma gandesc, gata am terminat cu asta, next please...
and it works, god it works, nu ma mir prea tare, doar ca aseara mi-am dat seama de ce merg.
pentru ca invat sa am rabdare si iau lucrurile pe rand, pentru ca nu ma mai grabesc, si pentru ca am 27 de ani si sunt intr-o tara unde unii la 35 inca viseaza sa construiasca propriul imperiu, altii la 55 viseaza sa viziteze romania candva, unii la 40 inca mai vor sa fie manageri...si tot asa.
nu conteaza cati ani ai, nu conteaza de unde vii, nu conteaza cat stii,
conteaza "tu", cat vrei acum, ce vrei sa faci, ce vise ai si pe care le vrei indeplinite.
yepppppp....

sobre la vida...

lucrurile tre' facute pe rand,
nu toate o data,

elefantul il mananci bucatica cu bucatica...

you have to do one thing at the time.
only today i really understood the meaning.

only today i realized that doing things right means doing one thing head to toe...
otherwise nothing would get right.

nu te mariti cu jobu...oricat de bine ar fi, oricat de...orice, la un moment dat e doar o slujba, si mereu vei sti ca e altceva out there better...

sa iti pese de altii mai mult decat de tine, e o greseala, una care te poate costa "tu"
restul e fairy tale.

but still there are so many....many things and people, that you gather along the years like most precious treasures, and keep them close to your soul, cause you know just how hard it is to find them all...

erau o data trei frunze...
una mirosea a menta, dar nu era sigura de originile ei...
cea de-a doua era aramie si stia ca s-a desprins intr-o zi de toamna plina de soare, de un ram, dar cum soarele o privea intens in momentul desprinderii nu a apucat sa vada ce fel de copac era.
ce-a de-a treia era inca verde, i se vedeau vinele, si era usor catifelata,cumva aspra la atingere, sau ..depinde de perceptii, stia, era de tei, inca simteai mirosul de flori mici si pline de polen, graunti mici pastrase si ea exact pe dosul ei, era norocoasa, era frunza de tei.

nu stiau cum s-au intalnit. cumva intr-o dimineata erau impreuna. si-au zambit, si uitandu-se asa una la alta fiecare o vedea frumoasa pe cealalta, norocul era ca dimineata le lasase cate o picatura de roua, si uitandu-se ele asa admirand frumusetea celeilalte, s-au zarit pe ele, frunza de menta incerta,s-a placut, cea aramie, se uita mirandu-se de nuanta, si parca-i amintea de ceva de demult, oare a fost si ea verde candva??
ce-a de tei si-a zarit vinele, si si-a zis ca sufletul ei e al tuturor.
au izbucnit in ras si au zburat pe aripi de vant, s-au tinut de mana sa nu se piarda, doar impreuna si-au dat seama de cat de frumoase sunt...
vantul le-a asezat usor pe oglinda unui lac, in apropierea unui nufar...
wow ce mare e...si noi atat de mici....

va urma...urmarea...