sa taci e uneori solutia.
poate nu neaparat asculti.
dar estompand un simt acorzi unui altuia posibilitatea sa fie mai acut.
e ca si cum ai lua energie dintr-un loc si ai pune in altul. ai dubla energia din celalalt loc pentru un timp si asa ai obtine ... ceva mai mult.
privesti.
oameni, cer, nori, copaci, verde, strazi, cladiri, ferestre.
incerci sa vezi ce e inauntru in fuga unui bus.
privesti oamenii de sus si antrenezi ochiul sa surprinda cat mai mult cu putinta.
nu incerci sa memorezi nimic, nu vei analiza mai tarziu si e de prisos sa tii minte detaliile unei zile...
in schimb, amplifici momentul... surprinzi cat mai mult si lasi simturile la maxim sa absorbe socul informatic, atat...cateva secunde in care ai privit, ochiul a surprins, ai vazut tot ce puteai vedea ... apoi ai trecut mai departe.
chiar si incaltat piciorul simte moliciunea ierbii... nu e un ocean de verde, dar e o pajiste imensa si simti cum te scufunzi in verde si te inneci in albastrul de deasupra ta.
placerea e imensa. relaxarea e maxima.
o pace interioara si senzatia de siguranta. aluneci ochelasii de soare pe ochi, dar lasi castile deoparte.
uneori sa taci e esential. lasi loc privirii, sau atingerilor.
percepi lumea la modul cel mai senzorial posibil.
cum ar putea natura sa cedeze in fata oamenilor?
cand noi nu stim nici macar despre noi!!