erau o data trei frunze...
una mirosea a menta, dar nu era sigura de originile ei...
cea de-a doua era aramie si stia ca s-a desprins intr-o zi de toamna plina de soare, de un ram, dar cum soarele o privea intens in momentul desprinderii nu a apucat sa vada ce fel de copac era.
ce-a de-a treia era inca verde, i se vedeau vinele, si era usor catifelata,cumva aspra la atingere, sau ..depinde de perceptii, stia, era de tei, inca simteai mirosul de flori mici si pline de polen, graunti mici pastrase si ea exact pe dosul ei, era norocoasa, era frunza de tei.

nu stiau cum s-au intalnit. cumva intr-o dimineata erau impreuna. si-au zambit, si uitandu-se asa una la alta fiecare o vedea frumoasa pe cealalta, norocul era ca dimineata le lasase cate o picatura de roua, si uitandu-se ele asa admirand frumusetea celeilalte, s-au zarit pe ele, frunza de menta incerta,s-a placut, cea aramie, se uita mirandu-se de nuanta, si parca-i amintea de ceva de demult, oare a fost si ea verde candva??
ce-a de tei si-a zarit vinele, si si-a zis ca sufletul ei e al tuturor.
au izbucnit in ras si au zburat pe aripi de vant, s-au tinut de mana sa nu se piarda, doar impreuna si-au dat seama de cat de frumoase sunt...
vantul le-a asezat usor pe oglinda unui lac, in apropierea unui nufar...
wow ce mare e...si noi atat de mici....

va urma...urmarea...