Si-a eliberat mintea ce ne cuprinde pe toti.
A eliberat-o si ne-a alungat,ne-a dat deoparte pentru ca a uitat de el.
E obosit de spatiu si nemarginire, si e nauc de ingust si micime.
E confuz de cum s-a ajuns aici. Se simte vinovat cumva, a incercat sa ne educe asa cum ar fi trebuit, si totusi...
Pentru El nu exista scapare. Responsabilitatea trebuie asumata si nu poate spune ca a facut tot ce-a putut.
Si plange, cu lacrimi mici si dese, ce ard ca dragostea.
Iubeste. Ne iubeste nemarginit. Si suntem slabiciune pentru El.
Pentru ca toata durerea si neputinta noastra alcatuieste durerea si deznadejdea lui.
El e acolo si priveste cu ochii tristi si umerii lasati. Totul e departe.
Ia Doamne o pauza si hai sa te tin in brate.