cum a inceput...

Am alunecat usor. Fara sa imi dau seama. Nu visez. Nu dorm. Mananc, dar nu mai are nimic gust.
I aud vocea, merg aiurea, doar voi da peste el. Dar…
Dar nu e… nu e ceea ce astept, ceea ce imi doresc. E drept ca poti gasi ceea ce vrei acolo unde te astepti mai putin, dar nu e…

The story of the S scarf…

Am avut o zi minunata. O zi la sfarsitul careia imi simteam sufletul ca doare. De ce? Pentru ca sunt lucruri care vin in exemplar unic.
Sunt intamplari, sunt clipe ce le petreci cu o singura persoana, intr-un singur loc, si doar o data.
E totul atat de intens si atat de altfel incat te consuma total.
Am dormit adanc. Nici nu cred ca m-am intors pe partea cealalta.
Nu am mai fost de mult atat de obosita. Acea oboseala care te face sa adormi si apoi te simti extraordinar de odihnit si linistit.
Am hoinarit o zi intreaga. A plouat, a fost soare, ne-a fost foame, ne-a fost sete. Am ras, am povestit, si m-a tinut de mana.
O mare de oameni si cea mai aglomerata strada dintr-o capitala europeana. Eu alba, el cafea cu lapte. Eu 27 curand, el 23.
Eu libera, el savurand fiecare moment. Nu stie cat va mai ramane in Londra. Deja e vorba de zile, asa ca nu spune nu la nimic.
M-a tinut de mana, sa nu ma piarda. Mi-a spus ca acum sunt langa el, si daca intoarce privirea sunt la un kilometru departare. Asa ca m-a tinut de mana. Ma tinea in spatele lui cand treceam strada, si nu de putine ori m-am izbit de el in graba mea vesnica si neatenta. Era ca un scut.
Ametita de cat de bine era. Uitasem cum e sa fii protejata de un barbat.
Sa te trateze ca pe ceva firav si sensibil. S-a mirat de degetele mele subtiri si pielea mea fina.
Cumva la un moment dat fiecare om din viata mea are tendinta sa ma protejeze intr-un fel sau altul.
Ela duce la paroxism asta, uitandu-se mereu in urma, si obligandu-ma sa merg in fata ei, apoi luandu-ma de mana cand trecem strada.
Oamenii ma hranesc, se uita la mine si se mira, unii ma asculta, altii ma privesc, unii isi doresc sa ma vada fericita, altii au vazut candva stralucirea din ochii mei ce apare uneori si isi doresc sa o mai vada.
Ieri am fost fericita. Ieri mi-am dat seama ca sunt cea mai norocoasa. Ieri am realizat ca nu ma voi inchide niciodata, ca nu voi renunta la oameni, ca voi iubi mereu in mii de moduri, si pentru diverse perioade, ca voi cunoaste oameni, povesti, suflete si la nesfarsit pe mine.
Voi continua sa ascult, sa zambesc, sa vorbesc, sa ma mir, sa cunosc.
Azi sunt aici, maine in alta parte.
Acum stiu ce vreau. Stiam si inainte. Dar acum stiu mai mult.
Am ales haine dupa culori, fara sa le probez. Am ales si pentru el si le-a luat pe toate. S-a uitat de doua ori in oglinda si i-a placut. Apoi am ales eu pentru el totul.
i-am legat o esarfa la gat, si a intrat in alta poveste. Una in care era altcineva. Si-a schimbat privirea si apoi mersul. Pana a obosit. Si a revenit langa mine.
Am mirosit parfumuri, am probat haine, ne-am ratacit. Am mancat mancare proasta si am platit multi bani.
Mi-a spus ca a fost sfatuit sa nu se joace cu mine-don’t play with the innocent girl.
M-a amuzat teribil. Am ras cateva minute bune, si apoi i-am spus ca el e in jocul meu si nu eu in al lui. Nu stiu daca a inteles.
Apoi am punctat ca oricum suntem prieteni, am iesit la cumparaturi si ne simtim bine, - or do you have something more in your mind, do you intend to do more?
Mi-a spus ca nu dupa cateva momente de privit fiecare in ochii celuilalt.
Wrong answer.
Dar… dupa jumatate de zi mi-am dat seama ca nu am cu cine ma juca.
E prea sincer, prea dulce si prea interesat sa traiasca fiecare clipa, incat nu stie uneori ce sa faca. Si alege sa nu faca nimic.
Povesteste mult despre mama lui. I este dor de prietenii din tara lui dar nu vrea sa se intoarca acolo. E prins intre doua lumi. Nu vrea sa renunte nici la ce are aici, nici la ce are acolo. E inca destul de imatur sa nu se gandeasca la ziua de maine. E incantat ca un copil ca are o prietena europeanca. Una care stie unde e India, cine e Rama, si care e capitala. Una care stie ce e cous-cous, care vorbeste franceza si spaniola.
Sunt mai mult o curiozitate pentru el. Dar am stat cu el toata ziua de la 11.30 pana la 20.30.
Si parca mai voia fiecare. Eu am venit acasa. El a mers direct la un party.
Imi aduce aminte de mine de acum cativa ani. Nu ratam nimic. Totul merita incercat. Si acum e asa dar la un alt nivel.
Acum deja stiu ce merita si ce nu. Iar daca pierd stiu cum sa fac sa ma impac cu esecul de fi ratat ceva ce imi doream.
Eu ma port ca un copil. El e un copil. E dulce. Am mai spus.
s-a sfarsit seara cu o esarfa. Una minunata. Cea mai frumoasa esarfa pe care am avut-o vreodata. E made in India, si e de la Veera. E verde cu gri si e tesuta cu mai multe culori, are canafi mari si sunt cate trei. E in forma de triunghi, si are o poveste. Poveste doar pentru anumite urechi.
Cert e ca mi-a bucurat sufletul si mi-a usurat povara. E in jocul meu, si mi-a daruit mai mult decat credeam. Nu asteptam nimic. Voiam sa ma bucur de el. Sa il fac sa se simta bine, si sa uite de problemele cu viza.
Pana la urma nu e asa de mare tragedie. Stie ca la un punct va putea face tot ce isi doreste. Stie ca totul e relativ si orice poate fi bine sau rau, depinde de unghiul din care privesti.
Asa ca m-am rugat sa obtina exact ce isi doreste si e mai bine pentru el.
Eu mi-as dori sa ramana. Dar oare poti fi atat de egoist?
Am primit ieri atat de mult, ca va ramane mereu…unde altundeva decat in suflet?