cam 80% din oamenii din lista mea de facebook, au fost candva in aiesec...
unii inca mai sunt.
din cand in cand, nu prea des pentru ca dauneaza, arunc un ochi peste fotografiile lor, domiciliul actual, ce s-a mai schimbat intre timp la infos, si ma las purtata de val...
au multe poze si cum fiecare la randul lui e prin alt colt de lume, pozele sunt multe si mereu updatate.
azi am vazut ca ozana care in ultima vreme a fost prin noua zeelanda se va marita in curand.
acum ceva timp am aflat ca mihaela traieste la amsterdam si face un mba cu un nume superbombastic.
mai trag cu ochiul la pozele lui mugur cel fantastic de frumos si care e nu stiu ce manager in austria.
oamenii astia sunt toti in jurul varstei de 27.
nu ma simt complexata, lasata in urma, sau...altcumva.
ci imi aduc aminte de mine.
imi aduc aminte ca e o parte in mine, care vrea glamour, o parte care vrea sa fie in fata mereu, langa o tabla alba si cu un marker in mana.
o parte din mine care se vrea in competitie, care vrea mai mult, care sa mearga la conferinte, sa se imbrace la patru ace si sa discute cu oameni care provoaca acel sunet...wow.
pentru ca e acea parte din mine care vrea ea sa provoace sunetul...wow.
doar ca aiesec a parut mereu o manusa care nu s-a potrivit nicicum.
eram mereu cu un pas in urma.
era portita de scapare. era refularea.
am avut posibilitati infinite si nu am profitat de nici una.
uneori, rar, stau si ma gandesc care o fi fost treaba...
de-a lungul timpului am gasit destule explicatii, pana la una, wrong time, too many packages.
ehhh.
acum partea dominanta, vrea blue cardul, vrea un alt loc de munca, unul full time la anul, vrea scoala buna, si cursuri inteligente, ba chiar un loc la universitate.
vrea un apartament, cu multe flori, in care sa rasara soarele la ora 5 in diminetile de vara, vrea o masinuta si o pisica, vrea un sot si o slujba pentru care sa vrea sa fie frumoasa din cand in cand.
vrea liniste si confort si siguranta, si din cand in cand aventuri. un bungee jumping, o saritura cu parasuta in tandem, sau ... habar nu am.
ba chiar ar vrea si un copil, asta daca dovedeste ca poate avea grija de pisica.
doar ca partea aceea care se manifesta in aiesec, mai ofteaza cateodata, si se gandeste cat de frumos ar fi fost daca...
da probabil ca asta e cel mai mare cum ar fi fost daca... al meu.
dar acum pare asa de departe.
si sunt in londra. si pare si asta uneori o poveste.
cum spune ela cand uneori traverseaza london bridge la 7 dimineata duminica ca sa ajunga la munca.
oftez, dar stiu ca nu as fi vrut acea viata in intregime, si apoi inca mai pot avea bits din ceea ce ar fi putut fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu