i am down baby...

singuratatea m-a incoltit azi, acu ceva vreme,
mi-a mai dat drumul putin si acum pot sa respir,
simt urmele lacrimilor in piept, au urcat putin, au curs cateva, apoi au alunecat usor inapoi in adanc,
se atenueaza durerea.
nici nu stiu daca e durere, e un soi de amaraciune si regret.
nu stiu de ce regret. regret pentru ceva ce nu e, nu am gasit, nu stiu unde sa caut.
ma innec cu ceai de levantica. suna casnic si batran.
un concept nou auzit acum vreo ora.
sa te adaptezi la singuratate.
si cand spun singuratate ma refer la lipsa unui partener de viata, pat , suflet...
cum sa te adaptezi la singuratate?
nu esti construit genetic pentru asa ceva.
sufletul tau nu concepe ideea de singuratate totala si iremediabila.

i am trying to cope with it. nu mai incerc explicatii, de ce, cum, cand...
fara intrebari.
cateva lacrimi. cateva injuraturi, un film, doua trei, sau o gura de aer proaspat.
ahh si trece. va reveni senzatia de pustiu. traiesc cu un cuplu, deci in fiecare zi primesc mostre de dragoste, relatie, si tot ce presupune.
e greu. nu e imposibil.
cand o sa ma mut singura o sa imi iau o pisica. suna batran si asta. si ce daca.
o sa ridic din umeri si o sa imi vad de cotidian.
doar o dorinta am.
sa nu raman singura pentru totdeauna.
pentru ca e trist si ar fi prea multa irosire, de suflet, de orice ar putea fi.